În zi de Toamnă, e atâta freamăt pretutindeni,
E atâta pregătire, de-a-ncheia sezonul muncii!
Parcă vine sărbătoarea, străjuită de armindeni!
Un tablou de bucurie, răzbate din şesul luncii,
Când priveşti cu-atenţie peste dealuri şi poeni.

Cerul cel senin, când soarele este înspre apus,
E atât de minunat, în zi splendidă de Toamnă!
Este atât de-albastru clar, cand priveşti în sus,
Pare că atunci solemn, el la viaţă te îndeamnă
Ca pe-aripi de vis ceresc să fii purtat şi condus.

E aşa de dulce şi sublimă, priveliştea înserării!
E aşa de linişte superbă,-nvăluită ca-n mantie,
Şi-n natură totul parcă spune, timpul îndurării,
Şi parcă în cântec strigă, explozia-i de bucurie
Că-n final avem viaţa prin planul răscumpărării!

O simte inima, când cugetă, la atâtea meditări,
Şi o trăieşte-n clipe de răgaz tot contemplând
Minuni, care se văd ca nişte tainici dezmirdări,
Ce îşi au a lor fiinţă, din Forţa Sfântă izvorând
Şi întăreşte sufletul, pe calea vieţii-n încercări.

În zi de Toamnă, e înţelept să te întrebi mereu
- De ce, e-atâta de plăcut, s-admiri şi să priveşti
Multe roade strânse, prin efort nespus de greu?
- E timpul de adunare, pentru grânarele cereşti,
Ca ele să fie pline, pentru gloria lui Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna