Marţi, Mai 22, 2012
    
   
Text

Cauta in site

Cum scapă un creştin de frică

fearDin punctul de vedere al Bibliei, remediul pentru frica generată de vină este împăcarea cu Dumnezeu, reclădirea relaţiei cu Creatorul iubitor care poate transformaîntr-un câştig fiecare experienţă negativă prin care trece omul. 

Aceasta presupune ca omul să înceapă să aibă încredere în Dumnezeu şi, lucrând alături de Dumnezeu, să devină el însuşi demn de încredere. Iată câteva din principiile biblice care ajută la eliminarea fricii:

Fii mulţumitor pentru ce ai şi nu îţi face griji inutile cu privire la viitor.  (Matei 6. 25, 26)

Preţuieşte-ţi trecutul ca pe o hartă după care te ghidezi în viitor. (1Sam. 7. 12). Intervenţialui Dumnezeu în viaţata te poate ajuta să crezi că El îţi va purta de grijă mai departe.

Conştientizează că Dumnezeu nu permite ca necazurile din viaţata să te doboare, ci doreşte să le folosească pentru ca tu să devi mai puternic în cele din urmă. (1Cor. 10. 13;  Rom. 8. 28).

 

Înaintea lui Dumnezeu poţi veni exact aşa cum eşti.  Cu fricile, cu greşelile, cu limitele, cu eşecurile tale.  El promite să îţi şlefuiască defectele şi să te transforme ca să poţi fi cu adevărat fericit.  (Matei 11. 28).

 

Nimeni nu Îl poate opri pe Dumnezeu să te ajute să ieşi învingător chiar şi atunci când eşti ameninţat de alţii.  (Evrei 3. 16).

Atotputernicia lui Dumnezeu îţi garantează că El poate transforma frica ta într-o simplă amintire. (Isaia 54. 4).

Inregistrare

Anunturi

  • Armonii intre Generatii Armonii intre Generatii..........Sambata, 26 mai, ora 18.00    "Orice...
  • Colectă specială 1. Pentru astăzi este prevăzută o colectă specială pentru ADRA. Cei...
  • Excursie Dacă anul trecut nu am reuşit să ne bucurăm de o excursie, încercăm...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

2% ADRA

Raport ADRA - 2011

Info Brancoveanu

Vrei sa fii editor?
Ai o stire despre actiuni, evenimente, articole sau initiative ale Bisericii Brancoveanu?

Scrie-ne pe adresa: contact@bisericabrancoveanu.ro
facebook-bisericabrancoveanu

Biblia Audio

Banner
Banner

Link-uri Sponsorizate

Ghid turistic Belek
Ghid turistic Alanya
Ghid turistic Marmaris
Ghid turistic Fethiye
Ghid turistic Kemer
Intercer 2.0 - Mai aproape de cer   ADRA