În toamna anului 1989, în timpul unei deplasări într-o comună din judeţul Bihor, un om a remarcat o mulţime de cuiburi de berze. Acestea erau aşezate pe vârfurile stâlpilor de telegraf ce stăteau aliniaţi de-a lungul străzii principale.

 Intrând în discuţie cu un localnic, a aflat că, la vremea potrivită, colonia de berze şi-a făcut pregătirea de zbor şi a plecat în ţările calde.

Oamenii din comună au rămas cu nostalgia păsărilor mult iubite, dar, după vreo două sau trei zile, uitându-se mai bine, au observat că într-unul din cuiburi rămăseseră două berze părinţi, cu cei doi puişori ai lor.

 Nu se ştie care a fost cauza pentru care s-a întârziat atât de mult cu depunerea ouălor pentru clocit, ieşirea din ouă şi creşterea puilor. Însă, un lucru era sigur: dragostea părinţilor faţă de puişori a învins pentru moment instinctul de plecare. Ele au hotărât să mai aştepte până ce puii se vor maturiza.

După două săptămâni de trudă, grijă şi aşteptare, într-o zi însorită, mica familie şi-a luat zborul spre zările albastre. Nu a mai rămas nimeni în cuib.
Desigur că zborul în formaţie de patru, pentru păsări ca berzele, este mult mai greu decât zborul în formaţie într-un stol de sute sau mii de înaripate, dar dragostea şi voinţa aveau să învingă orice obstacol.

 Ce minunat exemplu de dragoste şi de sacrificiu de sine ne dau aceste păsări!

Nu poţi aştepta pe cineva mai mult decât alţii dacă nu îl iubeşti. Nu poţi suporta pe cineva mai mult decât este „normal” dacă nu îl iubeşti din toată inima. Nu poţi asculta pe cineva mai mult decât „trebuie” dacă nu îl iubeşti cu adevărat. Totul se rezumă la dragoste. Dacă iubeşti o cauză sau dacă inima îţi bate pentru o persoană mai mult decât pentru altele, atunci vei fi dispus să sacrifici sau să investeşti mai mult.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

(1 Corinteni 13,4-7) [Mirela]

preluare REVISTA  RE:SPIRO