Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.  Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:

      - “Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul ?”

     Femeia îi răspunse:
- “Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită ?”

     Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
      - “Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată ?”
     Femeia îi răspunse:
      - “Oh, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele.  Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă ?”

- “Sunt şi mai nedumerit acum,” răspunse omul. “Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă, iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”

        Frederick Douglas , a ajuns într-o zi în faţa Casei Albe , dorind să intre la un festival organizat chiar de preşedintele Abraham Lincoln. Fiind un om de culoare, chiar atunci când se pregătea să bată la uşă, a fost întâmpinat
de doi politişti şi împiedicat să păşească înăuntru. Având o statură impunătoare, el a reuşit să-i împingă pe cei doi politişti de la intrare şi a început să meargă pe culoar. Aici, alţi doi poliţişti s-au alăturat colegilor lor de la intrare, pentru a-l opri pe acest oaspete nedorit.

            În timp ce aceştia încercau să-l imobilizeze, el a reuşit să spună unuia dintre oficialii care trecea pe acelaşi culoar : „ Dacă îl veţi întâlni pe preşedintele Abraham Lincoln, spuneţi-i că Frederick Douglas, este la poartă.” Când acesta şi-a rostit numele, între poliţişti s-a creat o mare confuzie.

Aceştia au primit ordin imediat să-l însoţească pe Douglas în camera de festivităţi. În acea cameră pregătită pentru sărbătoare, Douglas, marele luptător pentru abolirea discriminării rasiale, a stat în prezenţa preşedintelui. 
Când a intrat, întreaga asistenţă a făcut linişte, în timp ce preşedintele cu o voce clară şi destul de puternică ca nu cumva cineva să-l interpreteze în mod greşit, a anunţat: „Sunt încântat să vă prezint pe prietenul meu, Douglas.”

            Preşedintele l-a prezentat pe Douglas, ca fiiind prietenul lui !  Cine ar mai fi îndrăznit să-i facă ceva rău prietenului preşedintelui ?

            Domnul Isus , Stăpânul Universului ,ne numeşte fraţii şi surorile Sale, iar Dumnezeu ne-a dat dreptul să ne numim „Copii ai Lui” .  Ce mare cinste, şi ce neaşteptată onoare !